|
Asociaţia Patronatul Medicinei Integrative vă invită luni, 14 mai, de la ora 17.00, în cadrul proiectului “Reţea regională pentru Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în oameni! la o seară specială dedicată persoanelor cu dizabilităţi la care vor participa, alături de cei cărora le este dedicat evenimentul, jurnalişti, artişti şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Programul serii va cuprinde cursuri motivaţionale, momente artistice şi se va încheia cu distracţie şi voie bună aşa cum numai în Club A se poate! Întâlnirea îşi propune să găsească şi să prezinte modalitatea prin care dizabilitatea poate fi transformată în succes şi de asemenea, să ofere sfaturi concrete pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru ca acestea să se integreze mai uşor în societate.
Pentru informații suplimentare:
Persoană de contact: Irina Cioroba
Telefon: 021/269.32.44
|
|
SUSȚINEREA PERSOANELOR DEZAVANTAJATE
Proiect co-finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Acesta aparţine Cererii de Propuneri de Proiecte "84", Pentru o viaţă mai bună, şi se încadrează în Axa prioritară 6, Promovarea incluziunii sociale, Domeniul Major de Intervenţie 6.1. Dezvoltarea economiei sociale.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă facilitarea accesului pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi.
Obiectivele specifice includ:
-
identificarea celor mai bune practici europene de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi,
-
creşterea competenţelor, cunoştinţelor şi a stimei de sine a persoanelor cu handicap,
-
medierea şi coordonarea reinserţiei sociale prin consolidarea relaţiei dintre mediul de afaceri şi persoanele cu dizabilităţi,
-
conştientizarea societăţii civile cu privire la drepturile şi facilităţile de care ar trebui să beneficieze persoanele din grupul ţintă.
Durata: implementarea proiectului se va derula în parteneriat şi are o durată de 36 de luni, începând cu luna iunie a anului 2010.
Activităţi:
-
vizite de lucru la partenerii transnaţionali în vederea schimbului de experienţă,
-
înfiinţarea unor centre în trei dintre zonele de dezvoltare ale României: Bucureşti Ilfov (Bucureşti), Centru (Braşov) şi Sud Est (Constanţa) în cadrul cărora vor fi realizate sesiuni de consiliere psihologică, profesională, mentorat, tutoriat şi sesiuni de formare profesională pentru persoanele cu dizabilităţi,
-
dezvoltarea de parteneriate cu actori relevanţi din mediul economic şi campanii de conştientizare cu privire la drepturile persoanelor din grupul ţintă.
Grupul ţintă al proiectului este format din 800 de persoane cu dizabilităţi structurate astfel:
-
200 de persoane cu dizabilităţi perceptiv vizuale,
-
200 de persoane cu dizabilităţi perceptiv auditive,
-
200 de persoane cu dizabilităţi perceptiv motorii şi
-
200 de persoane cu alte tipuri de dizabilităţi.
Toate aceste persoane vor beneficia de consiliere profesională şi psihologică în cadrul centrelor înfiinţate iar 420 dintre acestea vor participa la cursuri de formare profesională. Grupul ţintă va fi selectat din zonele de dezvoltare Bucureşti Ilfov, Centru, Sud-Est şi Nord-Vest.
La finalul proiectului, Patronatul Medicinei Integrative va contribui la dezvoltarea economiei sociale prin cele trei centre formate pentru persoanele cu dizabilităţi, prin ghidul de bune practici cu privire la metodele de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi, prin parteneriatul cu actorii relevanţi din mediul economic şi prin consilierea a 800 de persoane cu handicap şi formarea a 420 dintre acestea în vederea facilitării accesului pe piaţa muncii.
Articole existente în această categorie:
Co-finanţator
Prezentare proiect
|
|
Dreptul de a trăi o viaţă normală |
|
Conceptul Medicinei Integrative plasează pacientul în centrul atenţiei noastre. Ne preocupă intens integrarea persoanelor cu dizabilităţi în viaţa socială, precum şi aportul comunităţilor, al oamenilor de afaceri faţă de nevoile celor vulnerabili. Societatea are nevoie de toţi semenii săi. Fiecare dintre ei poate poate fi util societăţii, chiar dacă unii sunt „vinovaţi fără vină” şi condamnaţi la marginalizare. Niciun om nu trebuie să trăiască la marginea societăţii şi nu avem dreptul să acceptăm pentru nimeni această nedreaptă marginalizare. Medicina Integrativă este, poate, cea mai umană cale de a rezista bolii, singurătăţii, umilinţei de a te simţi altfel decât ceilalţi. Lumea este pentru toţi oamenii şi noi ne străduim să-i facem pe toţi să se simtă părtaşii egali ai acestei lumi.
Sigur că ceea ce facem noi necesită eforturi importante, spirituale şi materiale. Nu de puţine ori ne adresăm oamenilor de afaceri cu speranţa de a ne înţelege şi de a fi alături de noi. Nu de puţine ori le recomandăm acestora Legea 448 din 2006, care acordă unele facilităţi fiscale importante pentru angajarea celor cu dizabilităţi.
Ne adresăm adesea şi comunităţilor locale, solicitându-le sporirea atenţiei acordate oamenilor vulnerabili, pentru integrarea lor în societate.
Patronatul Medicinei Integrative îşi propune să constituie, în beneficiul omului, soluţia şi locul de întâlnire al medicilor, educatorilor şi cercetătorilor, precum şi al autorităţilor publice şi private.
Milităm, alături de Uniunea Europeană, şi niciun efort nu ni se pare prea mare pentru ceea ce, în concepţia noastră, constituie cel mai important drept al omului: dreptul de a trăi o viaţă normală.
Liviu Mandler
Preşedinte P.M.I.
|
|